Inima si creier

scurtimi – psCeas

mosc — Sat, 10 Dec 2011 10:40:21 +0000

ca tot m-am distrat cu t. zilele trecute pe tema ceasurilor
—————————————————————-
ceas romantic – un ceas ce arata întotdeauna ora (mai) tânara.
—————————————————————-
ceas avangardist – un ceas cu ora hæos/chæos
—————————————————————-
ceas prerafaelit – multi mecanism ceas pentru vizualizare nuante si detalii – altfel impercetibile.
—————————————————————-
pop-art ceas – banalul ceas comun sau ceas de bun comun
—————————————————————-
ceas suprarealist – un ceas cu limbi nemaivazute
—————————————————————-
realism ceas – ceas fixat pe Times.
—————————————————————-
ceas dada – non-ceas cu ora abSurda
—————————————————————-
când nu ma mai încape ora încep sa ma fixez pe BoterOra

scurtimi – gestica virtuala

mosc — Sat, 10 Dec 2011 10:20:19 +0000

pe semne
———————————————-
dimineata opriti la stopul de pe Napoca. privesc pe stânga si vad un manechin acoperit cu o haina din oaie turcana gri, tunsa scurt sa-i vezi toate vârtecusurile firelor crete, iar la gât si mansete marginita cu blana de vulpe, bogata tot grie la culoare.

- vezi hainita de blana oaie-vulpe? îl intreb pe C fixându-l cu privirea.
îl vad ca se uita in directia dorita dar nu schiteaza nici un gest. îmi trece prin cap ca nu o poate zari din cauza masinilor de pe banda urmatoare si ridic instinctiv mânutele în fata privirii lui si cu degetele în forma de chenar schitez în aer marire…
- magnify…ing… zzzz… ZZZ. acum o vezi ?
C zâmbi larg .
—————————————————
în centru. masinile asezate în forma unui sir infinit de furnici. un golf alb si pasagera pe scaunul din stânga. în fata golfului un BMW apasa acceleratia sa tâsneasca din rând. face fum alb dens. fata din golf instantaneu schiteaza un gest, în aer, de împrastiere fum.
bai e virtual!
nu-i real.
nu vezi?… geamul e închis

scurtimi – DDCM_brie

mosc — Sun, 04 Dec 2011 17:17:49 +0000

———————————————————————————–
între gura si ochi sunt munti si vai nedespadurite ce dezmint narile.
o numim disociere faci(a)la.
———————————————————————————–
limbile când se iubesc nasc o corcitura lingvistica
cu dosar verbal deschis diacronico – sincronic.
———————————————————————————–
între inima si creier nu se mai construiesc demuuuult poduri flexibile.
sigur, o problema de sol uman. nu exista tratament fiind o boala imuna.
———————————————————————————–
am vazut inima montata la creier – ce-i drept, nu era luata în calcul
———————————————————————————–
iote o combinatie interesanta – minte brici + inima ascutita
———————————————————————————–
M fa bine si deseneaza – asculta-ti inima

Înger si Demon

mosc — Thu, 24 Nov 2011 08:17:51 +0000

De mai bine de doua saptamâni sunt subjugata de personalitatea lui Oscar Wilde. Evident in stilul meu: nu combin lucruri, ma scufund la mare adâncime, departe si mai departe pâna ce ma fac una cu subiectul – si-apoi ma mir ca nu mai gasesc drumul de întoarcere?!? . Doamne, dumnezeule, de traim pe vremea lui, i-as fi fost victima sigura . I-am ascultat toate piesele de teatru, am vizionat filmele ispirate dupa opera lui si-acum am in mâna ceea ce pare a fi intrarea pe usa din dos in camera gândurilor, de aici privesc lumea prin ochii lui – asa cum o vedea el, intr-o contradictie fantastica dintre rau, josnic, decadent, infect si înaltator, sublim si intangibil – deci vorbim de “Dorian Gray”. Nu. Nu o sa fac recenzii, pentru ca nu ma intereseaza asa ceva, o sa zic doar ce gust ciudat mi-a lasat. Ceva dulce-amarui, cu o aroma foarte, foarte persistenta. Mi-l imaginez plimbându-se in saloanele epocii victoriene si gesticulând si vorbind nonsalant despre lucruri, oameni. Furând in acelasi timp subiecte, ce-i vor sluji constructiei personajelor sale. Toate povestile lui sunt morale iar finalul intotdeauna pune degetul direct pe rana sufletului. Da. Si cu toate ca nimic din ce a facut in viata nu era sfânt, acolo inlauntrul sau statea pitita o curatenie si o cumintenie sufleteasca cum n-am zarit-o la altii. Incredibil acest contrast. Asta m-a frapat cel mai mult la scrierile lui. Iubirea, grija pentru suflet (prea putin pentru minte!) este singului lucru pe lumea asta ce merita atentie – o zice invariabil, în diverse forme. Iar prietenia adevarata… doamne cât de mult s-a oprit asupra subiectului… e un lucru de nepretuit. N-am ce sa comentez – sunt cele doua lucruri pe care le pretuiesc cel mai mult. Mai remarc un fapt simplu – ce fel de om trebuie sa fii, pentru a scrie povesti pentru copii? El, blamat pentru inclinatiile sale, a scris si povesti pentru copii . Ma rog, povesti tari, cu acelasi gust dulce amarui. Paradoxal ai spune “Chiar el nu-i cazul sa vorbeasca de latura candida, ingenua a unui copil”… însa nimic de neînteles pentru el, si, culmea, nici pentru mine.

Si când ma gândesc… prima carte ce mi-a defilat prin fata ochilor, drept cadou – a fost Printul fericit. O carte mare, cartonata… nu am inteles de ce am primit-o! Nu-i pricepeam continutul, si totusi maica-mea tinea mortis sa mi-o citeasca… recitesca… Zzzzz

Doar asa, pentru propria-mi placere, o sa scriu unul din dialogurile mele preferate:
================================
- ce spun eu nu sunt niciodata bârfeli ci numai vorbe de claca.
- dar ce deosebire este intre bârfeli si vorbe de claca?
- Oooo, vorbele de claca sunt foarte simpatice. In schimb bârfelile sunt vorbe de claca pe care oamenii le fac plicticoase adaugându-le o morala. Eu insa, nu fac morala nimanui. Barbatul care face morala altuia este de obicei un fatarnic. Iar femeia care face morala este întotdeauna urâta.
- La fel gândesc si eu tinere.
- Exact la fel.
- Asta ma dezamageste. Oridecâte ori oamenii sunt de acord cu mine simt ca gresesc pe undeva.
- Când aveam vârsta dumitale…
- Aaaa, dumneata n-ai avut-o niciodata, si nici n-o vei avea
- Asculta D… Dumnezeule mare cum il distruge casatoria pe om. Tu joci A.?
- Nu pot draga tinere. I-am fagaduit doamnei E. ca-n viata mea nu mai joc carti si nu mai beau.
- Ha, ha, ha. Nu te lasa abatut pe caile virtutii. Daca-ti indreapta caracterul atunci îti pierzi absolut tot hazul. Asta este cel mai mare defect al femeilor. Intotdeauna vor sa fim cât se poate de morali. Dar daca suntem morali nu ne mai iubesc. Ce le place lor este sa ne cunoasca atunci când suntem Imorali, fara nadejde de indreptare. Sa ne paraseasca moral! Deci fara pic de atractie.
- Lor li se pare ca suntem intotdeauna imorali. Cu totii ne balacim in mocirla. Doar unii dintre noi isi inalta privirea’nspre stele.
- Da, ce-i cu tine ai devenit atât de romantic. Probabil ca te-ai indragostit.
- Asa-i. Cine-i fetiscana.
- Femeia ce o iubesc e libera sa o am. Cel putin asa cred.
- Asadar o femeie casatorita. Ei bine, nimic nu se poate compara cu afectiunea devotata a unei femei casatorite. Uite este ceva de care barbatii insurati habar n-au.
- Eiii, cu toate astea ea nu ma iubeste. E o femeie morala. Singura pe care am cunoscut-o in viata
- Vrei sa spui singura femeie morala pe care-i cunoscut-o in viata.
- Da
- Esti un om norocos. Eu unul am cunoscut sute de femei morale. Nu stiu cum se facea dar nu intâlneam numai femei morale.
- Femeia asta e pura si inocenta. Are toate calitatile pe care noi barbatii le-am pierdut.
- Inocenta spui? Stai putin. Banuiesc ca esti foarte credincios acestei femei de care te-ai indragostit. Acestei femei morale.
- C. Cind iubesti cu adevarat o femeie, celelalte nu mai au absolut nici un sens. Dragostea te schimba si eu m-am schimbat.
- Vai de mine si de mine. Extraordinar ce interesant. Extraordinar.
- Lord A vrei sa vi o clipa aici?
- Da.
- D. ne face morala, ne tine predici depsre purtitatea dragostei. Si cind colo are in casa o femeie.
- Ei ash
[...]
================================

Jurnal de bord – pozitiv socant domnule

mosc — Mon, 21 Nov 2011 09:18:36 +0000

Am primit saptamâna trecuta o tema aparent simpluta, sa fac o hainita la o hala de 44.6m lungime pe 5.5m înaltime. Desi am avut un cosmar de o noapte saptamâna trecuta pe marginea subiectului, nu-mi parea complicat. Subiectul hainitei – mobila. Adica ambienturi. Beneficiar viezurele de Apuseni. Multe din camere le am create si listate inclusiv la dimensiuni mari (A0), perfect pregatite pentru supramariri gen soseta a cladirii. Deci a pune o înlantuire de camere putea linistit sa-mi acopere subiectul, daca nu aparea, azi, un cui ce mi-a despicat creierul in doua. Ei bine, viezurele meu vrea ceva socant. Socant?!? Ce sa fie socant la mobila, doamne fereste, doar eu nu fac ambienturi care sa sperie oamenii si nici el mobila de asa natura. Pentru mine socante sunt doar ambienturile a la Gieger*… ceea ce nu-i cazul lui, produsele lui fiind din lemn natur, cu patuturi sau bufete rustice cu decupaj inimioara . Ei bine, el vrea ceva, ce sa produca accidente celor ce trec cu masina pe lânga hala, oamenii sa nu-si poata dezlipi ochii de pe poster, sa suceasca capul oricui si sa-i ramâna gâtul fracturat . Iar, ca un om smecher ce e (caci mi-am gasit nanasul cu asa zisul om din vârf de munte) o sa plateasca avans, doar când o sa vada ceva pe masura la ce viseaza (ce conteaza ca visul lui înca nu are nici un continut – doar un cuvânt greu de prins de colturi – adica SOCANT).

Mai întâi de toate, sa stabilim ce înseamna sa fie ceva Socant?
Trebuie sa fie ceva ce rupe firul unei normalitati caldute.
Ceva iesit din comun. Out of the box.
Ceva ce te trezeste brusc… fiind asemeni unui dus rece,
sau…
care intriga prin ciudatenia combinatiei.
ceva ce creaza reactie scurta / rapida…
idee ce-ti ramâne-nfipta-n minte.
Si inca o conditie de capatâi – mesaj pozitiv, non distructiv – doar vorbim de reclama.

——————————————————————————————————————
No… amu’i atunci. Am pus-o. Oare ce-oi face? In ce directie m-oi arunca?
posibile idei – putin sex ?!? (asta idee ar creste numarul accidentelor in dreptul halei – suta la mie ) Suprarealism? Depinde ce si cum… caci timp de meditatie nu exista. Curious creature for integrated in nature? (I like this ) Unusual use – de ex. camerele, mesele puse cu capul în jos Zzzz
——————————————————————————————————————
Deci, nu stiu continutul, directia, stilul – stiu doar cum vreau sa fie – ceva crazy, surprising and fun .

Scurtimi – Trecut trecut

mosc — Mon, 21 Nov 2011 09:05:34 +0000

Viitor
o sa vina o zi in care o sa avem de toate… când orice a fi posibil. Nici nu a fi nevoie sa misti un milimetru pentru a privi totul asternut la picioare. Singurul lucru inexistent a fi inima.

Trecut
saptamina trecuta a fost sub semnul Oscar Wilde – un om obsedat de inima si suflet. Nu exista sa ating nimic din scrierile lui fara sa-i vad preocuparea obsesiva legata de pastrarea / conservarea sufletului.

The Life of Charles Dickens

mosc — Sun, 13 Nov 2011 07:05:00 +0000

imortals

mosc — Fri, 11 Nov 2011 20:51:58 +0000

Toata saptamina am avut de-a face cu suflete, muritoare – nemuritoare. Adic’ cu suflete . Asa a fost sa fie. Nu planific nimic din ceea ce scriu. Am încheiat saptamâna în aceeasi idee. Tocmai ce am venit de la Imortals. Sala mare, 3D, violenta, risipa de sânge împroscat – acelasi regizor de la 300, parca mai dur de data aceasta (e si asta o evolutie). Câteva caracteristici care le-am simtit în film… oameni alungiti peste normal, camere si cadre folosind obiective de cuprindere mare. Se mai intâmpla uneori la camerele care le construiesc sa folosesc astfel de perspective accentuate, recunosc, dau o senzatie ciudata. Apoi, orasele. Da, orasele au tendinta in filme si in ultimele carti citite (aka Calvino) sa fie în locuri ireale, imposibile, unde pic de iarba nu crestea, unde copacii sunt decor din lemn uscat, o recuzita pe care nici vulturii n-aveau sa o pretuiasca. Totul gândit pentru impresionare vizuala, sau cum imi place sa zic, de dragul interesantului.

Câteva scene întradevar imortale:
• barca vazuta de sus, in marea neagra plina cu titei;
• copitele calului asa cum apar celui ce priveste de la 20 cm de pamint – o imagine haunted;…
si ultima scena inainte de genericul final,
• o imensa supa a aerului cu lupta ce continua in ceruri ca si pe pãmânt.

Fraza ce deschide si închide filmul era o continuitate a gândurillor mele din asta saptamâna (curiossss intradevar):
toate sufletele oamenilor sunt nemuritoare,
dar unele nu numai ca sunt nemuritoare ci si divine
- SOCRATE -

cred ca e timpul sa înceapa dansul

mosc — Fri, 11 Nov 2011 17:47:08 +0000

Oare cine conduce aici? .

Link descoperit aici.

Suflete coapte

mosc — Fri, 11 Nov 2011 14:03:09 +0000

Intr-o zi voi lista toate povestioarele despre Inima & creier, si-mi voi face avioane de hârtie din ele… zzzz
——————————————————————————————————
- Am o teama de neimaginat în a scrie orice,
zise abia soptit în timp ce se stringea usor în interior, ca si cum, s-ar fi îndesat în propria fiinta.
- Ma simt… continua dupa o pauza mai lunga în care ochii priveau tintuiti în fata. Ma simt ca si cum, daca as încerca sa leg doua vorbe negre pe ecranul crem, sufletul l-as expune direct, fara nici o carapace de protectie, si oricine ar putea apasa cu degetele carnea-mi moale si rosie paralizându-mi simturile. Si nu-i bine.

Macar de as putea pune, o carapace, fie ea si transparenta, sa nu ma ajunga atingerea nimanui, iar eu, sa pot privi lumea prin sticla laptoasa, aburita, de la suflarea mea. hmmm… si când ma gândesc ca as vedea totul printr-o ceata ireala. Oamenii doar niste stafii, jumatate înmuiati în spatiu si timp. Nu tu ochi, buze, nimic, doar o pata diforma: înalta, negra, indefinita. Lipsa punctelor fixe, clare, exacte ar taia toata greutatea lor si implicit a mea. Ar fi lumea mea non-gravitationala, evaziva, complet non-invaziva. Chiar si atunci când ar ajunge lânga mine aceste fapturi ar curge pe lânga clopotul meu fara sa-l zdruncine nici macar o centime. O lume fara masa, cu o casa unica, robusta prin fragilitatea ei asezata taman in mijlocul virtejurilor de aer miscator. Un ocean miscator in nuante de gri laptos.

- Pai nu. Nu-i asa, gândi atent exemplarul decadent… Sufletul ‘cela fara greutate e cam pierdut pentru societate. Sufletul trebuie expus la soare, si uitat acolo… pân’ la deshidratare. Cu una felie de suflet tare, ca o piele de-ncaltare, faci opinci pentru chishioare.
Cum crezi ca se fac carari prin nori, daca nu cu astfel de încaltari? Crezi tu ca cerul nu-i asfaltat de tot sufletul umblat?

- Ahhh… cum pui tu sufletul la talpi ca sa-mi povestesti de slavi. Ce? Sufletului nu i-ar sta bine, taman sus la scafirlie ?!?

- Nu o zic eu, au zis-o altii, si l-au pus mai jos de creasta . Si-apoi… hai sa nu-i uitam natura… de a se rostogoli întruna .

- Totusi astfel îsi croieste drumuri oable, ‘n-linii drepte, carari cu margini stufoase si gradini scaldate în râul rosu de casa… Mai ca pot ca sa-nteleg… în apus, de ce cerul de-un sângeriu aprins… si atunci când sta s-apara, la rasarit, cu acel roz de floare rara.

- Pai daca numai pe astea le privim, cum vrem de restul sa stim? Tocmai aici e secretul. Nici n-ai cum… orbita, orbitã fiindu-ti. Tot ce-i vezi e inflorirea sau la apus, vejtejirea… restul e ascuns atent, ochiului tau neatent…